Date de contact

Contact: Sfetcu Florin
Adresa: Slatina, Jud. Olt
Telefon: 0743/136.279
; 0770/998.603

luni, 9 martie 2015

Cutremur iminent pe piaţa asigurărilor

De la 1 ianuarie 2016, intră în vigoare şi în România directiva Solvency II şi standardele impuse firmelor de asigurare se vor modifica substanţial. Unele companii, mai ales cele cu acţionariat românesc, vor fi nevoite să facă majorări de capital de zeci de milioane de euro, în timp ce altele, în special cele care aparţin unor grupuri importante, se pot gândi să îşi mute, formal, activitatea din România pentru a scăpa de imaginea încă foarte proastă a pieţei locale.
Piaţa asigurărilor din România va trece prin schimbări radicale anul acesta şi, mai ales, din 2016 când intră în vigoare noile standarde de solvabilitate Solvency II.  În prezent,  indicatorul de solvabilitate este calculat doar în funcţie de expunerea asigurătorului şi de daunele estimate, însă, după implementarea Directivei, analiza va fi cu mult mai complexă. Supraveghetorul pieţei va lua în calcul şase categorii de risc: de subscriere, de lichiditate, de concentrare, de piaţă, de credit şi riscul strategic. Mai mult decât atât, noua lege ridică semnificativ standardele în ceea ce priveşte cerinţele de experienţă şi pregătire profesională pentru acţionarii şi managerii din companiile de asigurări. Persoane ca Ilie Carabulea, de exemplu, patronul Carpatica Asig, condamnat penal şi fără experienţă în mediul financiar, ar putea fi obligat să vândă participaţia la compania de asigurări. În aceeaşi situaţie s-ar regăsi şi Dan Adamescu, în cazul în care va reuşi să păstreze Astra Asigurări până la începutul lui 2016. „Va fi greu pentru societăţile din România să găsească oameni calificaţi şi să îndeplinească noile cerinţe de capital. Cred că vom asista la un val de fuziuni, preluări şi chiar dispariţii de companii“, a spus la o conferinţă de specialitate Violeta Ciurel, fostul director al Axa România.
Nu este de glumă. Ce firme sunt expuse?
„Solvency II nu este un lucru uşor. Cine va lua lucrurile în joacă, va vedea că la sfârşitul zilei va avea foarte multe de făcut. Solvency II nu înseamnă doar o eventuală majorare de capital social. Are multe componente, de la individualizarea riscului, la calculele interne de evaluare. Ne-am întâlnit cu ASF şi se pare că e o preocupare deosebită şi acolo. Pe piaţă cred că o să fie nevoie de capital social mai mare“, arată pentru Capital, şi Mihai Tecău, preşedintele Omniasig.
Unele evaluări vorbesc de cel puţin 100 de milioane de euro, bani ce vor trebui aduşi ca aport suplimentar la capitalurile firmelor de asigurare din România.
Primele care vor avea de suferit sunt acele societăţi expuse foarte mult pe piaţa RCA. Cele câteva firme care domină vânzările de RCA, adică Euroins, Carpatica, Astra şi City Insurance, ale căror portofolii sunt formate din asigurarea de răspundere civilă auto în ponderi de până la 90%, sunt privite, din perspectiva Solvency II, ca fiind supuse unor riscuri mai mari. Motivele sunt tocmai concentrarea pe un singur tip de produs, dar şi reputaţia proastă a poliţei RCA, care aduce pierderi asigurătorilor. Grupul celor patru, mai ales Astra şi Carpatica, vor fi afectate însă şi de luarea în calcul a riscului reputaţional, având în vedere că ambele se află în prezent sub proceduri de redresare financiară.
Imagine dezastruoasă a pieţei. Unele firme s-ar putea „muta“ din România
Una dintre cele mai mari probleme pentru firmele din România va fi reputaţia proastă e pieţei. Situaţia companiei Astra Asigurări, care ar avea nevoie de cel puţin 110 milioane de euro pentru a se pune pe picioare, a ajuns deja în discuţia organismelor europene. Mai mult, semnalul dat de retragerea Axa Asigurări, cea mai mare societate de asigurări de viaţă din lume, este unul foarte prost. Nici alte nume mari din Europa, cum ar fi Gothaer sau Groupama, de exemplu, nu reuşesc să se impună pe piaţa locală, deşi au făcut investiţii serioase şi în ciuda faptului că vin cu produse şi servicii de calitate testate deja pe alte pieţe.
„Este important şi ca ASF să dea semnale pozitive către exterior. Nu este autoritate de business, însă trebuie să se gândească cu ce rămâne la final. Sunt probleme care trebuie rezolvate cât mai repede, pentru că piaţa din România nu are, din păcate, o imagine prea bună“, apreciază Tecău. În aceste condiţii, arată surse din piaţă, există deja firme de asigurare care se gândesc să îşi schimbe statutul juridic. „Dacă au posibilitatea de a transforma subsidiarele din România în simple sucursale, nu văd de ce nu ar face-o. Dacă mediul local rămâne la fel de instabil şi anul acesta, are sens să te muţi, astfel încât să te supui reglementării într-o ţară cu reputaţie mai bună, nu în România, unde simplul fapt că exiști pe această piaţă a asigurărilor va atrage de la sine cheltuieli suplimentare“, explică un specialist în asigurări.

Sursa Capital

duminică, 8 februarie 2015

Allianz-Tiriac

Fostul tenismen Ion Tiriac detine in Cipru mai multe companii, printre care Unicredit Tiriac Bank, Allianz-Tiriac Asigurari, Tiriac Leasing IFN SA, Tiriac Auto si Ion Tiriac Air SRL, firme care in 2011 au avut, in total, o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro si un profit de 43,2 milioane de euro. Tiriac a fost primul primul roman care a intrat in lista Forbes a miliardarilor lumii, cu o avere estimata la 1,1miliarde de dolari in martie 2007. Trei ani mai tarziu, revistele de specialitate l-au declarat pe Tiriac cel mai bogat roman, cu o avere de 1,6 miliarde de euro.

Sursa enational

marți, 20 ianuarie 2015

Cum arata propria ta capcana financiara: 5 semne ca nu vei putea economisi nici anul acesta

2014 a fost un an haotic pentru tine din punct de vedere financiar? Ai trait de pe o luna pe alta, fara sa fii in stare sa pui un ban deoparte? Banii au fost o grija constanta de-a lungul anului? Speri ca 2015 va fi mult mai prolific pentru tine? Daca ai raspuns ”Da” la aceste intrebari, avem o veste proasta. Vezi cum arata capcana in care esti prins si cum poti scapa din ea.

Ai obiceiuri foarte proaste in ceea ce priveste cheltuielile si economisirea. Hai sa facem inventarul lor si sa ne uitam la cauzele acestor “Of-uri financiare”. Daca vrei cu adevarat ca 2015 sa fie un alt fel de an pentru tine, e timpul sa-ti dezvolti noi obiceiuri si sa economisesti mai multi bani. 

Iata cele 5 semne rele, care probabil iti sunt familiare:

1. Cheltuielile cu locuinta depasesc 25% din venit
Daca chiria sau rata la banca este mai mult de 25-28% din salariul tau, inseamna ca cheltuiesti mai mult decat iti poti permite la acest capitol. Acest procent reprezinta o regula de foarte mult timp, probabil pentru ca s-a dovedit a fi unul realist, valabil pentru foarte multe persoane, chiar si in cazul celor care locuiesc in zone care nu necesita neaparat o masina. 

Asta inseamna ca, la un salariu de 3000 de lei, iti permiti sa platesti rata sau chiria doar 750 lei. Daca ai un salariu de 2000 de lei, nu prea pare ca iti permiti sa stai cu chirie in Bucuresti, pentru ca va trebui sa platesti maxim 500 de lei. 

Daca te gandesti sa faci un credit la banca pentru Prima Casa, de exemplu, ar trebui sa iei in considerare acest procent. Daca nu se pupa cifrele, poate ca ar trebui sa ceri o marire de salariu, sa cauti un job mai bine platit sau sa renunti momentan la acest plan. 

In cazul celor care stau cu chirie, alte variante ar fi sa isi gaseasca un al doilea job sau sa isi caute un coleg de apartament/garsoniera. Intr-adevar, nu suna bine, dar daca vrei un minim de confort financiar, trebuie sa faci anumite schimbari.

2. Gradul de indatorare depaseste 36%  

Gradul de indatorare este suma pe care o detii versus suma pe care esti dator sa o platesti. Poate suna complicat, dar pentru a calcula aceasta cifra, trebuie sa aduni pur si simplu toate datoriile tale lunare, inclusiv cheltuielile de intretinere, asigurari, rate la banca, abonamentul de metrou, benzina si alte cheltuieli recurente, impartind suma totala la venitul tau lunar. 

Muta virgula doua cifre la dreapta. Acum ai procentul. Regula este ca acesta sa nu depaseasca 36%. Acum, ca ai aflat despre asa-numita Regula 28/36, putem sa trecem la buget.

3. Buget? Care buget?
Sa nu ai un buget este unul dintre cele mai periculoase obiceiuri pe care le poate avea cineva. E o modalitate foarte simpla prin care lasi banii sa se risipeasca, spre exemplu pe haine de care nu ai nevoie sau pe care nu le vei purta niciodata.   

Nu te ingrijora: nu e atat de greu precum pare. Daca ti-ai calculat gradul de indatorare lunar, ai deja informatia necesara. Acum, aduna sumele pe care te astepti sa le dai la supermarket, mall, benzina extra daca iesi din oras sau faci o calatorie mai lunga si orice alte cheltuieli ocazionale. In mod ideal, aceasta cifra ar trebui sa fie mai mica decat salariul tau, iar banii care raman sa fie destinati economisirii.   

4. Faci cheltuieli impulsive 

Daca sub impulsul de moment esti tentat sa cumperi cele mai noi (si mai scumpe) gadgeturi, haine sau alte lucruri aflate in trenduri, atunci ai o problema legata de modul de a cheltui. Adesea faci achizitii pe care le regreti si abuzezi de cardul de credit. 

E usor sa spui “Voi avea mai mult autocontrol” decat sa pui in practica obiceiul de a NU cheltui. Poti incepe prin a avea un dialog cu  tine insuti, prin care sa te convingi de ce nu e bine sa cumperi impulsiv lucruri marunte, de care nu ai cu adevarat nevoie. In al doilea rand, lasa-ti cardul de credit acasa. 

5. Nu poti supravietui in caz de urgenta 

Poti supravietui financiar unei urgente in ceea ce priveste sanatatea, pierderii locului de munca sau unei reparatii costisitoare a casei sau a masinii? Ti-ai asigurat “traiul” pe 3 sau 6 luni in avans? 

Daca simti ca nu ai loc sa respiri din punct de vedere financiar si nu ai bani pusi deoparte pentru o urgenta, poti considera ca nu ai loc sa respiri in adevaratul sens al cuvantului. Daca vei constientiza cele de mai sus, vei reveni mai usor pe drumul cel bun in acest an. Vei fi mai fericit in fiecare zi, fara stresul finantelor. 

Simplifica-ti stilul de viata si optimizeaza-ti  facturile! 

Sursa: Business Insider

joi, 4 septembrie 2014

Dacă am fi avut asigurare şi eu şi vecinii?!!

Veste, poveste (29). Vreau să fiu un grup de cetăţeni!


01 Sep 2014 - 18:20
Veste, poveste (29). Vreau să fiu un grup de cetăţeni!

Îmi amintesc că acum mulţi ani, când Adrian Năstase privea ţara prin geamurile fără gratii de la Guvern, a ars un bloc din Drumul Taberei. Dar a ars, nu glumă, doar pereţii au rămas. Bieţii oameni din bloc şi-au pierdut în câteva zeci de minute toată agoniseala de-o viaţă, cum ziceau reporterii la televizor. Din fericire, blocul a ars în timpul ştirilor de seară. Şi tot din fericire, era campanie electorală. Aşa se face că nici n-au ajuns flăcările la ultimul etaj, şi Miron Mitrea era acolo, în salopetă şi cu casca pe ceafă, cum îi stă lui mai bine. A doua zi de dimineaţă blocul strălucea în soare, zugrăvit proaspăt şi cu termopane la balcoane, la ferestre şi la uşi, în locul lemnăriei putrede. Pe atunci termopanele abia apăreau, erau un semn de aroganţă. Trebuia să ai mulţi bani, dar şi o doză de tupeu, ca să-ţi pui aşa ceva. Sau să-ţi ia casa foc în campania electorală, la ore de maximă audienţă.

Întâmplarea îmi stăruie în memorie pentru că exact în ziua aceea, după ştirile de seară, a crăpat o ţeavă în garsoniera în care stăteam cu chirie şi de la etajul 7 în jos a fost un dezastru. În timp ce vecinii adunaţi la uşă plângeau de necaz că le stricasem pereţii şi mă înjurau pe mine, de parcă aş fi spart ţeava cu mâna mea, eu plângeam prăbuşit în balta din baie şi îl înjuram pe Miron Mitrea. Că de ce nu vine şi la mine în echipamentul lui de campanie, cu meseriaşii după el, şi până dimineaţa să avem toţi de pe coloană ţevi noi, plus faianţă şi gresie în baie, în locul tencuielii de pe timpul lui Ceauşescu? Moca! Adică ăia din Drumul Taberei cu ce sunt mai cetăţeni decât mine? Sau de ce un incendiu e mai grav decât o inundaţie?

M-am simţit, atunci, discriminat. A trebuit să plătesc eu toate daunele, fără niciun ajutor de la guvern. Dacă am fi avut asigurare şi eu şi vecinii, nu ne-am fi pupat la uşă de bucurie că ne înnoim casele, în loc să ne scoatem ochii? Nici bieţii oameni din Drumul Taberei nu erau asiguraţi, dar nici nu era nevoie, pentru că blocul lor era la stradă, pe când al meu ‒ la mama dracului, pe o alee. Iar inundaţia fusese în interior, nu la vedere. Recunosc, m-a apucat o invidie prostească, ignobilă. Mi-am dorit să-mi ardă şi mie casa, dar tare, să se vadă din Piaţa Victoriei. Mi-a venit să strig că vreau egalitate, de-ar fi să locuim toţi cu vedere la stradă!

Mai târziu, o tornadă, se pare că prima de la noi, a ras acoperişurile din satul Făcăeni. În timp ce multe ţigle încă mai zburau prin aer, învârtite pe deget de natura capricioasă, guvernul punea pe case acoperişuri Lindab, noi, rezistente, ce nu văzuseră sătenii, de scumpe ce erau, decât pe vilele aleşilor lor. Exact în aceeaşi perioadă izolaţia de pe acoperişul blocului vechi unde locuiam cu chirie a crăpat şi apa s-a scurs şiroind în spirală, ca o tornadă micuţă, de la ultimul etaj până la parter. Şi nici de data asta guvernul n-a trimis comandourile sociale să ne pună şi nouă, sinistraţilor din Militari, caciulă roşie pe bloc. Şi iar m-am simţit discriminat. Sau eram doar egoist?

Mai de curând, în Bulgaria, o viitură a înnămolit maşinile dintr-o staţiune litorală. Se înţelege, maşinile unor turişti destul de avuţi ca să petreacă într-o staţiune. Nemţii, sârbii, bulgarii, ce neamuri ori mai fi fost pe-acolo, şi-au sunat asigurătorii şi au rezolvat problema. Pentru români, guvernul nostru a trimis nişte camioane speciale ca să le aducă acasă maşinile avariate. Moca! Ştii tu, guvern român, care-mi rupi de la gură ca să-ţi iei impozitele, că tocmai atunci mi s-a spart cauciucul de la bicicletă undeva pe lângă Bucureşti şi n-a venit nici dracu’ să-mi care bicicleta? M-am chinuit singur cu ea vreo 20 de kilometri, până acasă. Numai cei cu maşini sunt cetăţeni?

Dar câte situaţii ca astea n-au fost! Ştiu că pare meschin, dar trebuie să spun: mă simt exclus şi furat. Înţeleg că oamenii trebuie ajutaţi la nevoie, dar de ce numai unii? Mereu aceia printre care nu mă număr şi eu. Mereu acel anumit grup de cetăţeni peste care se coboară, în direct şi la ore de vârf, mâna milostivă a guvernului, plină cu banii mei.
Sursa jurnalul

joi, 19 iunie 2014

Scenariu de groază: Asigurarea RCA poate ajunge la 1000 de euro

Piaţa RCA din România riscă să se blocheze dacă sumele plătite de asigurători sub formă de daune materiale şi, mai ales, pentru vătămări corporale şi decese vor continua să crească în ritmul actual, arată, pentru ECONOMICA.NET, unul dintre cei mai experimentaţi specialişti în domeniu. Directorul Fondului pentru Victimele Străzii, Sorin Greceanu, avansează un scenariu deloc fantezist care ar putea presupune, într-o primă fază, scumpirea de până la zece ori a primei medii pentru poliţele de asigurare civilă auto.

“Nivelul despăgubirilor acordate atât pentru daunele materiale, cât şi pentru cele pentru vătămări corporale şi deces în urma accidentelor rutiere, trebuie să aibă în vedere compensarea materială corespunzătoare a prejudiciului suferit dar, în acelaşi timp, să fie în acord şi cu veniturile medii salariale existente la nivelul ţării noastre. Altfel, pericolul real este cel de gripare a sistemului. Vreau să cred că acest lucru nu se întâmplă în prezent, însă dacă practica instanţelor din România se va îndrepta spre una asemănătoare celei a instanţelor din Italia, acest fapt va determina cu siguranţă şi o aliniere, mai devreme sau mai târziu, a nivelului primelor de asigurare RCA cu cel al primelor RCA din Italia, care se situează la o medie de peste 1.000 de euro/an, faţă de o medie de doar 100 euro/an în România la ora actuală.”, spune Greceanu. Potrivit acestuia, un asemenea nivel de preţ nu ar putea fi susţinut de români, ale căror venituri medii anuale nu depăşesc 4.500 de euro, fapt care va conduce la o creştere a numărului de maşini fără asigurare. 

Pericolul acesta există deja, iar acest fenomen poate fi observat  în categoria şoferilor tineri unde nivelul primelor a crescut atât de mult în funcţie de daunalitatea acestei categorii de vârstă, încât asistăm la din ce în ce mai frecvente tentative de a obţine prime ceva mai suportabile prin transferul respectivelor vehicule în proprietatea unor persoane cu vârsta ceva mai înaintată şi prin alte metode care şi ele sunt chiar mai  apropiate de falsul în declaraţii şi de tentativa de înşelăciune.”, continuă directorul FPVS. De altfel, ECONOMICA.NET a sesizat acest fenomen într-un text care arată, cu date concrete, că şoferii cu vârstă sub 30 de ani plătesc cu mult mai mult decât cei cu vârsta înaintată. 
Firmele de asigurare plătesc din ce în ce mai mult pentru familiile victimelor din accidente rutiere 
Cele 11 companii româneşti autorizate să vândă RCA au plătit, în primele trei luni ale acestui an, despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces în valoare de 133,99 milioane lei, în creştere cu 71% faţă de trimestrul I al anului 2013. Acestea au reprezentat 25% din totalul despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA, arată cifrele ASF.În total, asigurătorii români au plătit daune de 496,95 milioane lei pe linia RCA (40,6% din totalul despăgubirilor plătite în România), cu 4% mai mult decât în perioada similară din 2013.
Sursa directproprietar

luni, 17 februarie 2014

Astra Asigurari, amenintata cu falimentul

Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (A.S.S.A.I.) informeaza ca unul dintre membrii sai, Paint System Service SRL din Timisoara, a depus cererea de deschidere a falimentului companiei de asigurari Astrapentru neplata reparatiilor in termenul legal si cumularea unei datorii de aproape 65.643 de lei.
Mihai Rozsa, directorul general al respectivului service, a amentionat, intr-un comunicat, ca a invitat reprezentantii Astra Asigurari la mediere, insa acestia nu s-au prezentat la intalnire. Suma pe care Astra Asigurari o datoreaza service-ului - 65.642,81 de lei - reprezinta valoarea cumulata a dosarelor de dauna scadente si neachitate din iulie 2013.

Pentru societatea noastra, este o suma importanta care pune in pericol continuarea activitatii”, subliniaza Rozsa. 

Cele mai multe dosare de dauna au fost achitate partial de catre Astra Asigurari, conform propriilor evaluari, fara a tine cont de costurile reale ale reparatiilor si incalcand astfel prevederile Art.50 din Ordinul Nr.14/2011, prin care firma de asigurari este obligata la despagubirea intregului prejudiciu, a declarat Mihai Rozsa, director general al service-ului auto. 

Potrivit respectivului articol emis de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), “(3) cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparatiilor partilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de inlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente reparatiilor si inlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unitatile de specialitate, la care se adauga cheltuielile cu transportul vehiculului, precum si cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, in conformitate cu art. 55. Prin unitati de specialitate se intelege persoanele juridice legal autorizate, care au in obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, parti componente, piese inlocuitoare si materiale pentru acestea”. 

“In cele din urma, Cererea de faliment a firmei Astra a fost inregistrata la sediul central al ASF din Splaiul Independentei nr.15", precizeaza Cristian Muntean, Director ASSAI.

ASSAI trage un semnal de alarma si le reaminteste tuturor asiguratilor din Romania sa fie atenti cand isi cumpara o polita de asigurare, pentru ca sunt tot mai putine firmele de asigurari care isi mai respecta obligatiile de despagubire in Romania. 

Asociatia Societatilor de Service Auto Independente - A.S.S.A.I. - este asociatia care reprezinta interesele service-urilor auto din Romania si are rolul de a proteja si dezvolta industria auto romaneasca. 

Scopul Asociatiei ca organizatie non-guvernamentala profesionala este reprezentarea industriei de service auto independente in fata autoritatilor romane, organizatiilor profesionale, patronale si sindicale, a comunitatii de afaceri si a societatii civile. Sursa dailybusiness

sâmbătă, 31 august 2013

Cum se acorda despagubirile in cazurile de malpraxis medical?

Cu totii cunoastem accidentul produs la Clubul Colectiv si incendiul care a curmat atatea vieti. Datorita arsurilor grave medicii au avut de rezolvat o dilema. Sa pastreze pacientii in spital, caz in care puteau fi dati in judecata de catre apartinatori ca nu au vrut sa ii trimita in strainatate, sau sa ii trimita la un spital in afara tarii cu riscul ca acestia sa decedeze pe drum, situatie in care iar, ar fi putut fi dati in judecata. Malpraxisul acopera printre altele si erori medicale din decizii luate la limita.

Mai jos am un articol din 2013 care explica putin cum actioneaza malpraxisul.

Malpraxisul medical se afla in aceasta perioada in atentia autoritatilor, cu prilejul punerii in dezbatere, de catre Ministerul Sanatatii, a proiectelor de acte normative, printre care si legea raspunderii civile a personalului medical. Noile prevederi urmaresc sa aduca o serie de modificari in ceea ce priveste acest tip de asigurari. Insa, in momentul de fata, cum se acorda despagubirile in cazurile de malpraxis medical?

In mod concret, stabilirea si acordarea despagubirilor in cazurile de malpraxis medical se poate realiza prin doua modalitati: pe cale amiabila si pe cale judecatoreasca.

In ceea ce priveste acordarea despagubirilor pe baza intelegerii dintre asigurator si tertul pagubit, Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis este cea care stabileste caracterul cert al prejudiciului produs.

La sesizarea facuta de catre pacient sau de catre succesorii acestuia, Comisia va stabili prin decizie daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis. In cazul in care asiguratorul sau pacientul nu este de acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

Cu toate acestea, promovarea unei actiuni la instanta de judecata, pentru acoperirea prejudiciilor, nu este conditionata de solutionarea acestora pe cale amiabila.

Daca nu a fost despagubit, pacientul poate promova o actiune directa impotriva asiguratorului la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala a avut loc actul de malpraxis reclamat. In acest caz, instanta de judecata va fi cea care va stabili cuantumul despagubirilor pe care le va plati asiguratorul.

Ulterior, asiguratorul are dreptul la recuperarea contravalorii despagubirilor platite de la persoana responsabila de producerea prejudiciului, daca vatamarea sau decesul este: 

a) o urmare a incalcarii intentionate a standardelor de asistenta medicala; 

b) se datoreaza unor vicii ascunse ale echipamentului sau ale instrumentarului medical, sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate; 

c) se datoreaza atat persoanei responsabile, cat si unor deficiente administrative de care se face vinovata unitatea medicala; 

d) asistenta medicala a partii vatamate sau a decedatului s-a facut fara consimtamantul acestuia.

Articolul "Cum poate fi angajata raspunderea civila a asiguratorului in cazurile de malpraxis medical" poate fi citit integral in noul numar al Revistei PRIMM - Asigurari&Pensii, in cadrul rubricii Lex oferite de Daniel Florea & Asociatii. Sursa 1asig